Perioada de desfășurare: 2015 – 2019
Director proiect: Bogdan Radu
O echipă de cercetători de la FSPAC, condusă de Lect. Univ. Dr. Bogdan Mihai RADU a căștigat un grant de cercetare pentru Tinere Echipe, in valoare de 496.800 de RON (UEFISCDI: PN-II-RU-TE- 2014-4-0032).
În această cercetare explorăm rolul bisericilor și al organizațiilor religioase în formarea capitalului social în rândul tinerilor din țările postcomuniste. Cercetarea este comparativă, incluzând atât metode cantitative cât și calitative. Mai întâi, vom analiza date de sondaj multinaționale pentru a documenta relația multifațetată dintre participarea religioasă și capitalul social. În al doilea rând, vom realiza 4 studii de caz critice care vor permite explorarea în detaliu a mecanismelor prin care participarea religioasă poate conduce la capital social. Considerăm participare religioasă atât implicarea în activități organizate de biserică cât și în cele ale organizațiilor nonguvernamentale religioase. Prima pereche de studii de caz reprezintă o analiză comparativă a potențialului pe care biserica și organizațiile religioase îl au asupra creării capitalului social în rândul tinerilor din Polonia și România – țările cu gradul cel mai ridicat de religiozitate și participare religioasă din Europa Centrală și de Est, care prezintă totodată și un grad ridicat de omogenitate religioasă, una catolică și cealaltă ortodoxă. A doua pereche de studii de caz urmează aceeași logică, dar se axează pe felul în care bisericile și organizațiile religioase conduc la crearea de capital social în rândul tinerilor din cadrul comunităților de migranți români din Spania și, respectiv,polonezi din Marea Britanie.