Articol apărut inițial în Adevărul.

Decizia lui Dacian Cioloş de a nu modifica legea alegerilor locale prin ordonanţă de urgenţă e un semn bun, care arată respect faţă de separaţia puterilor în stat. Abuzul de ordonanţe de urgenţă e unul din marile neajunsuri ale democraţiei româneşti, iar orice împărţire a lor în „bune“ şi „rele“ e pur subiectivă. Să fim bine înţeleşi: alegerea primarilor în două tururi de scrutin este mult mai sănătoasă pentru democraţie, la nivel local, dar şi naţional, decât alegerea lor într-un singur tur. Am detaliat o parte dintre aceste motive în acest document, înaintat anul trecut Parlamentului şi altor actori implicaţi în dezbaterile pe marginea legii alegerilor locale. Acelaşi punct de vedere a fost susţinut de mai toată societatea civilă şi, în Parlament, doar de către PNL. De altfel, a fost cam singurul punct important prin care PNL s-a diferenţiat de PSD şi de celelalte partide parlamentare (care au susţinut alegerea primarilor într-un tur), pentru că, în rest, liberalii au căzut la pace fără ezitări pe temele majore de reformă politică aflate în discuţie anul trecut. Să ne reamintim de consensul solemn care a unit toate partidele când a venit vorba de revenirea la listele închise de partid pentru alegerile parlamentare, de menţinerea multor elemente de opacitate în legea finanţării partidelor (în două rânduri - înainte şi după întoarcerea legii în Parlament de către preşedintele Iohannis), de menţinerea unor condiţii restrictive în ceea ce priveşte participarea partidelor şi a candidaţilor independenţi în alegeri sau de menţinerea în legea partidelor a prevederii care obligă un partid să candideze la două runde de alegeri succesive ca să nu rişte să fie radiat.

PNL face bine că păstrează subiectul alegerii primarilor în două tururi pe agendă. Însă modul în care presează Guvernul Cioloş să rezolve acest lucru este contraproductiv. Iar invocarea faptului că societatea civilă doreşte această modificare este de-a dreptul enervantă. Eu, ca membru al societăţii civile implicat în aceste dezbateri, alături de alţi câţiva colegi cu care am discutat şi intuiesc că alături de mulţi alţii cu care nu am discutat, nu doresc ca aceasă lege să fie modificată prin ordonanţă de urgenţă. Aici e vorba de mijloc, nu de scop. Iar scopul nu scuză mijloacele (Machiavelli nu a spus niciodata asta, e doar o interpretare amatoricească, în lipsa altor argumente). Aceeaşi societate civilă care îşi doreşte cu ardoare alegerea primarilor în două tururi atrage atenţia de mulţi asupra abuzului de ordonanţe de urgenţă, care subminează principiul separaţiei puterilor în stat. Fie că Guvernele au încercat să prevină ritmul lent în care lucrează Parlamentul, fie că au vrut să prevină trântirea vreunei chestiuni politice importante de către Parlament, fie că pur şi simplu s-a împământenit acest mod de lucru, ordonanţele de urgenţă au fost folosite fără remuşcări de toate partidele. Chiar dacă, fără excepţie, la preluarea guvernării, fiecare prim-ministru s-a angajat să colaboreze cu Parlamentul şi să limiteze folosirea lor. Chiar şi Guvernul Cioloş s-a pripit când a anunţat că va recurge la o ordonanţă de urgenţă pentru a aborga prevederea care dă dreptul deţinuţilor să îşi scurteze pedeapsa prin scrierea unor cărţi. Nu trebuie abrogat un drept al deţinuţilor acceptat în multe state democratice, ci trebuie găsite metode pentru a stopa abuzul deşănţat la care asistăm în ultimele luni.

Guvernul Cioloş se află într-o situaţie ingrată. Nu emană dintr-o majoritate parlamentară şi trebuie să penduleze între aşteptările foarte mari pe care publicul le are de la el, să facă ce poate într-un timp limitat şi să nu supere partidele mari, de care depinde trecerea unor legi importante prin Parlament. Decizia de azi a lui Dacian Cioloş e înţeleaptă, mai ales că la Palatul Victoria s-a întors pe toate feţele oportunitatea unei astfel de ordonanţe de urgenţă. Un conflict cu Parlamentul e contraproductiv. Iar această ordonanţă de urgenţă ar fi ajuns oricum pe agenda Parlamentului pentru validare. Ea putea fi „trântită” de aceeaşi coaliţie care a decis şi anul trecut alegerea primarilor într-un singur tur. În plus, ea nu ar fi produs efecte pentru alegerile locale de anul viitor, fiind cunoscut faptul că există o prevedere a Curţii Constituţionale care împiedică modificarea legislaţiei electorale cu un an înainte de alegeri. Argumentaţia PNL conform căreia această ordonanţă nu ar schimba prevederile legale e falsă: ordonanţa de urgenţă reprezenta o modificare a legii alegerilor locale (articolul 101). Ea ar fi putut fi atacată uşor la Curtea Constituţională de parlamentarii altor partide.

Pentru a modifica legea alegerilor locale sau alte legi votate în grabă şi într-o formă mai degrabă proastă anul trecut, PNL are la îndemână mijloacele parlamentare. Dacă va câştiga alegerile din toamnă şi va deţine sau va forma o majoritate parlamentară, poate reactiva din nou comisia de cod electoral, cu mai puţină presiune de timp ca anul trecut, având şansa să construiască nişte legi bune. Cred că acest lucru e bine cunoscut la vârful PNL. Forţarea mâinii guvernului e de rău augur şi dă impresia că liberalii se folosesc de o tema dragă societăţii civile în scop politic, pentru a obţine legitimitate, aşa cum s-a întâmplat şi cu votul prin corespondenţă.