Text apărut inițial pe site-ul Cogitus


Se pare că urarea „să ai parte de vremuri interesante” atribuită înţelepţilor chinezi a devenit populară după ce a fost inclusă într-un discurs ţinut de Robert F. Kennedy în 1966, iar sursa primă este o povestire science-fiction scrisă de un american în 1950, Eric Russell. Legătura cu înţelepţii asiatici pare deci să fi fost inventată, la fel cum şi Sudoku îşi are originea în ziarele franceze de secol 19 şi a fost preluat de japonezi doar în ultimele decenii. Oricum, cert este că locuitorii ţărilor din UE au parte de vremuri interesante, iar deciziile politicienilor şi tehnocraţilor europeni în timp de criză fac viaţa mai puţin monotonă şi pentru asiatici şi pentru americani.

Vremurile sunt interesante pentru că sunt în creştere şansele ca proiectul de decenii al integrării europene să se destrame şi să fie înlocuit de procese ale divergenţei. În spaţiul dezbaterii publice şi cel al politicilor, împărţirile în Eurozona şi restul UE, centru şi periferie, sau în nordul auster şi chibzuit vs. sudul exuberant şi risipitor, câştigă tot mai mult teren. E interesant ca proces de autocunoaştere, fiecare dintre aceste tipologii oferind prilejul societăţii româneşti de a vedea cum stă faţă de ceilalţi şi de ce, dar e şi un test pentru ideea unei convergenţe neproblematice către un numitor comun.


Comparaţiile în timp şi între ţări ajută pentru a vedea ce merge prost şi din ce motive. De ce unele ţări au fost „tigri” iar acum nu mai sunt, de ce unele sunt PIIGS iar altele nu. Sunt însă de folos şi comparaţiile la nivel sub-naţional, unde pentru tot mai multe atribute care descriu succesul, diferenţele între localităţi, judeţe şi regiuni se amplifică în timp[1]. Ideea pe care o susţin în cele ce urmează este că ritmul dezvoltării este influenţat de binomul cultură – şcoală.


Căderea comunismului iar apoi intrarea în UE au fost privite de către majoritatea experţilor drept determinanţi puternici ai unei convergenţe culturale între ţările din Est şi cele din Vest. Cultură nu (doar) în sensul preferinţelor culinare, ori a interesului pentru aceleaşi proverbe şi jocuri logice, ci a atitudinilor şi normelor care contează pentru dezvoltare sau pentru calitatea proceselor democratice. Dar ce anume contează, şi cum pot fi suplinite sau completate aceste ingrediente de tip cultural? În ultimele două decenii au fost aduse argumente teoretice şi empirice privind impactul pozitiv al unui tip de atitudine care să stă la baza cooperării, numită încredere generalizată. Pe scurt, aceste studii afirmă că în comunităţile sau societăţile în care sunt mulţi cei care sunt deschişi cooperării cu persoane despre care au puţine informaţii sau despre care nu ştiu chiar nimic, cetăţenii se implică mai frecvent şi cu un impact mai puternic în influenţarea politicienilor pentru scopuri publice, iar economia merge bine datorită costului mai scăzut al tranzacţiilor.


Într-un studiu publicat recent, am încercat să explic de ce judeţele ţării sunt mult diferite după un criteriu aparent mărunt, rezultatele la un concurs de matematică. Foarte popular, concursul Cangurul Matematic, cu peste 200.000 de participanţi din mai mult de jumătate din şcolile din România în fiecare an, conduce la un clasament în care judeţele cu rezultate de vârf sunt la o distanţă surprinzător de mare de cele de la coada clasamentului[2]. Astfel, scorul cu care un elev s-a aflat în primii 20% într-un judeţ de vârf îl plasează între primii 5% într-un judeţ de la coadă. În urma analizei rezultatelor, unul dintre factorii care explică cel puţin o parte din variaţie este nivelul de incorectitudine a organizării concursului (estimat în analiză prin numărul de situaţii în care apar două, trei, sau mai multe scoruri identice într-o aceeaşi sala de concurs).


Legătura dintre fraudă şi rezultate şcolare a apărut în forţă în dezbaterile publice după BAC-ul din 2011, cu o rată de succes mult sub cea din anii anterior. Din perspectiva analizei datelor la nivel de judeţ, explicaţia cea mai plauzibilă pentru scăderea proporţiilor celor admişi dar şi pentru schimbarea clasamentelor între judeţe este reducerea masivă a fraudei. În acelaşi timp, sunt câteva rezultate care susţin ideea că reducerea fraudei în 2011 este departe de a fi fost completă şi că a avut loc neuniform. Astfel, niciunul dintr-o serie lungă de indicatori asociaţi dezvoltării nu este corelat pozitiv cu performanţa la BAC la nivel de judeţ, iar datele altor studii în care este estimat nivelul de corupţie la nivel de judeţ indică o legătură pozitivă între aceste estimări şi rezultatele la BAC în 2011[3].


Aceste rezultate se adaugă altor cercetări care susţin ideea că şcoala de la noi nu are doar o problemă în a pregăti buni specialişti (fie că sunt filosofi sau sunt ingineri, dacă e să urmăm binomul central dezbaterii animate din când în când de către preşedintele Băsescu[4]) ci şi în a forma buni cetăţeni, întrucât este de aşteptat ca un context marcat de incorectitudine şi fraudă să aibă efecte negative asupra învăţării unor deprinderi democratice.


Câteva date recente privind cele două tipuri de performanţă: Într-un sondaj realizat acum trei luni de către World Vision asupra elevilor din ruralul românesc, 20% dintre elevii între 7 şi 14 ani cărora li s-a aplicat un test de matematică au avut un scor mai mic decât media obţinută prin completarea la întâmplare a răspunsurilor. Iată un exemplu de întrebare din test, la care au răspuns corect mai puţin de jumătate (47% dintre cei de 14 ani, în condiţiile în care aproximativ 25% ar fi răspuns corect alegând un răspuns la întâmplare):

În ceea ce priveşte relaţia dintre şcoală şi atribute culturale pro-dezvoltare, o analiză comparată între ţări (pe datele sondajelor World/European Values Surveys) despre nivelul de încredere generalizată precum şi factorii care determină această atitudine, are câteva rezultate ce merită reţinute. Mai întâi, ţările din Est au în general nivele mai scăzute decât cele din Vest, iar România se află pe unul dintre ultimele locuri. În acelaşi timp, persoanele cu un nivel mai ridicat de educaţie tind să aibă mai multă încredere în ceilalţi, în aproape fiecare ţară pentru care avem date comparabile. În România însă, nivelul de educaţie nu este corelat pozitiv cu încrederea generalizată. Mai mult, analiza datelor unui sondaj realizat asupra elevilor de liceu din România în 2010 şi 2011[5], pune în evidenţă o relaţie negativă (ilustrată în graficul următor): elevii cu note mari, în special cei aflaţi în prima treime, tind să aibă un nivel de încredere mai scăzut decât ceilalţi[6].

Astfel, în loc să amplifice un atribut important al unei culturi democratice, încrederea, şcoala românească pare să contribuie la erodarea ei. Un nivel mai ridicat de educaţie înseamnă o şansă mai mare să fii cândva parte a elitei sociale, politice, economice. În cazul României, o elită mai puţin înclinată înspre cooperare, solidarite, toleranţă chiar şi decât restul societăţii.

După mai mult de 20 de ani de la schimbarea de regim este destul de clar că procesele de convergenţă a culturii politice de la noi înspre Vest datorate liberei circulaţii, migraţiei de muncă[7] şi integrării europene sunt lente sau inexistente. Educaţia formală rămâne unul dintre puţinele mecanisme care ar putea schimba lucrurile în bine. Rezultatele sunt însă descurajante. Avem în cadrul şcolii de orice nivel un grad prea ridicat de acceptare a fraudei şi incorectitudinii, iar modelul de predare dominant pune accent pe competiţie şi prea puţin pe cooperare.


Cine vine după Batman, se întrebă Istvan Szakats în analiza sa din colecţia Cultură şi dezvoltare despre personaje mitice care reflectă etape în funcţionarea statului, a societăţii şi a pieţei? Atât Superman care se ocupa cu predilecție de dezastre naturale (meteoriți, cutremure și uragane), stând între umanitate și natura capricioasă, cât şi Batman, un CEO binevoitor care se trage din aristocrația banului din afaceri în apărare, sunt oarecum passé crede Istvan Szakats.

Greu de găsit un titular pe măsura predecesorilor în vremuri atât de interesante, însă cel puţin pentru un interimat s-ar potrivi Nemo, peştele clovn[8] care rezolvă probleme insurmontabile asumându-şi riscuri, iniţiind cooperare, arătând altruism şi încredere faţă de aproape toate vietăţile (mai puţin dentişti şi copii).

* articolul dezvoltă un text apărut anterior în seria Altart – Cultură şi dezvoltare.


---------------------------

[1] Un exemplu este oferit de primele estimări ale recensământului încheiat de curând care arată nu doar o Românie micşorată ci şi, lucru omis până acum de comentatori, variaţii mari ale schimbării: unele judeţe au scăzut cu 15% iar unele oraşe mari cu 20%, în timp ce altele au rămas la nivelul din 2002 (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10591738-hart...)

[2] Corruption, Education, and Political Culture in Romania. in Ronald F. King and Paul E. Sum, eds. Romania under Basescu: Aspirations, Achievements, and Frustrations during his First Presidential Term, Lanham, MD: Lexington Books. 2011.

[3] r = 0,42

[4] Valentin Mureşan şi Ciprian Mihali au scris recent despre utilitatea filosofiei la noi azi la w23http://www.criticatac.ro/3758/despre-descinderea-f..., respectivhttp://www.criticatac.ro/3638/filosofii-romani-in-....

[5] Sondajul „Implicarea civică şi politică a tinerilor” a fost realizat la cererea Fundaţiei Soros România, în 2010 (primul val) şi 2011 (al doilea val).

[6] Merită reţinut încă un aspect legat de şcoala românească: conform datelor din acest studiu, media notelor pentru elevii din clasa a 8-a este 8.70, iar a celor dintr-a 9-a este 8.30. Nota elevului de mijloc (mediana) este 9.15 pentru a 8-a şi 8.50 pentru a 9-a, adică marea majoritate a elevilor sunt buni şi foarte buni.

[7] o analiză succintă privind impactul cultural al migraţiei este la http://www.cogitus.ro/politica/efecte-politice-ale...

[8] personaj din filmul de desen animat Finding Nemo, 2003, film care deţine recordul de vânzări pe DVD, şi are 98% fresh rating pe Rotten Tomatoes (www.rottentomatoes.com/m/finding_nemo)