Raportul a fost realizat cu sprijinul Friedrich Ebert Stiftung.


Coautori: Oana Negru-Subțirică, Claudiu Ivan


Raportul poate fi descărcat aici (pdf).


România se află constant pe ultimele poziții dintre țările UE în evaluările internaționale ale calității educației, iar pentru mai mulți indicatori importanți trendul este descendent, în contrast cu restul țărilor UE. Politicile educaționale din România acordă prea puțină atenție fundamentării prin rezultate științifice.


România este rar inclusă în cercetări internaționale comparate, iar adesea rapoartele naționale privind rezultatele studiilor internaționale lipsesc. Școala românească are o finanțare deficitară și ineficientă. Cel puțin la fel de important este faptul că diferențele dintre veniturile cele mai mici și cele mai mari în învățământul preuniversitar sunt cele mai mari din Uniunea Europeană.

Politicile educaționale din România pornesc adesea de la definiții și operaționalizări ale calității educației ce surprind doar o mică parte dintre aspectele ce descriu conceptul de calitate așa cum este înțeles în literatura de specialitate.


Modulele pedagogice pe care le parcurg cei care se pregătesc să devină profesori în România furnizează o pregătire inferioară comparativ cu alte țări din Europa datorită, în principal, caracterului predominant teoretic al modulelor de pregătire, atenției insuficiente acordate dezvoltării abilităților de lucru cu elevi din grupuri vulnerabile, precum și accentului prea scăzut asupra dezvoltării unor convingeri legate de predare care au în centru elevul și caracteristicile sale de dezvoltare și învățare. Este contraproductiv și inechitabil faptul că, în anumite condiții, sunt acceptați profesori care nu au absolvit o universitate și nu au pregătire de specialitate.


Sistemul educațional are prea puține mijloace pentru creșterea expertizei profesionale a celor care sunt deja profesori. Astfel, plata unor cursuri de formare profesională cade în sarcina cadrelor didactice, școala neoferind sprijin financiar. De asemenea, atunci când sunt supuși evaluărilor periodice obligatorii, profesorii români nu beneficiază de feedback-ul necesar îmbunătățirii practicii didactice, iar rezultatele acestui tip de evaluare nu sunt conectate sistematic la formarea lor continuă.


În absența unor schimbări substanțiale neîncrederea în școala româneasca va crește și mai mult, contribuind la declinul ei. Astfel, sistemul educațional va deveni și mai puțin atractiv decât în prezent pentru cei care ar putea să devină profesori motivați și talentați. În același timp, vor fi tot mai mulți părinți care vor alege școli private sau din altă țară, soluții cu efecte preponderent negative la nivelul întregii societăți.